Sa zbor in pasi de dans!
..Stau intinsa pe canapea cu privirea atintita asupra unui punct.. meditez lung… la ce? sincer nici eu nu prea stiu. Nenumarate imagini mi se deruleaza in fata ochilor. … renunt sa mai privesc asa ca inchid ochii. Sunt absenta, realitatea ma depaseste….
Si totusi aud in surdina zgomot, revin la realitate… oare in adevarata “Realitate” sau in mintea mea exista o alta “realitate” simetrica cu aceasta. O mana rece ma atinge pe fata si deschid ochii lipsiti de orice urma de entuziasm sau fericire. E mama…
Vorbeste.. vorbeste… adica isi misca incontinuu buzele… atat, doar si le misca fara sa imi zica ceva, mai bine zis fara sa aud ceva. Imi arunca din dulap niste haine si tot arata catre ceas… Grozav! E 8 fara 20, acum inteleg….
Lipsita de vlaga imi dau şuvitele de pe fata si ma ridic… in 15 min sunt pe drum.. 5 minute si incep orele. Pasesc ușor pe pamantul ud, din balta in balta umbra mea ștearsa culege amintiri si matura pasi uitati de oamenii grabiti. In cele din urma ajung la scoala, e si 20, profesorul, un domn uscativ si balbait, cu multe ticuri si alergic la praful de creta, ma pofteste la loc,imi preda istorie si pe tabla era deja scris titlul, ceea ce inseamna ca ai mei colegi au pe caiet o pagina si din lectie… „ Regimuri Totalitare”.
Trec primele doua ore fara sa schimb vreo vorba cu cineva,nu am dispozitia necesara sa stau la taclale cu ei sau ele, de aceea m-am pozitionat in ultima banca la fereastra si privesc cum cerul nervos ne scuipa.
Ora de mate s-a terminat fara incidente, in clasa este galagie si caietele sunt azvarlite pe deasupra capetelor tuturor. Toti vorbesc simultan, ma bucura aceasta zarva, aceasta mizerie, praf de creta, muzica si miros de cipsuri si primavara.O combinatie haotica… „Liceu de elita, cum se poate asa ceva, suntem singurii din toata scoala .. si bla bla” sunt vesnicile cuvinte care alearga de pe buzele profesorilor mult prea mandrii de institutia in care lucreaza..jalnic!
Ceasul arata 14.05 si eu stau cu Irena pe o banca din curtea liceului, nu mai ploaua si vantul adie usor, petalele florilor sunt deschise si parfumeaza frunzele saltarete.
-Si ce faci azi??
-Dorm!
-Ev , esti incredibila!Daca nu esti inchisa in camaruta aceea din mansarda cu pensulele tale, esti in pat..
Ii raspund cu un zambet.
Jumatate de ora mai tarziu..
-Am ajuns acasa…
Imi trantesc ghiozdanul in hol, ma descalt si urc scarile cand dau nas in nas cu una din surorile mele. Suntem o familie numeroasa, Dumnezeu le-a daruit parintilor mei 7 copii, 3 fete si 4 baieti. Eu sunt cea mai mica dintre fete, am doua surori gemene cu 7 ani mai mari ca mine , Laura si Maria, doi frati la facultate in Tokyo, Paul si Claudiu. Stefan este cu un an mai mare decat mine, este cel mai bun prieten al meu, si nu in ultimul rand mezinul familiei,Bogdan, in varsta de 4 anisori.
Pe Laura nu am m-ai vazuto de la Craciun, este manager la o firma de cosmetice. Maria vine mai des pe acasa, este reporter de teren la o revista de geografie, calatoreste foarte mult, iar cand nu o face, e la noi.
-Laura! - ne imbratisam - Mi-a fost dor de tine!
-Si mie de voi toti! vocea ei este asa de suava, de multe ori m-am gandit ca acolo in burtica mamei, ele si-au impartit darurile, Laura are voce minunata, dar are trac, nu ii place sa fie in centrul atentiei, este un geniu, foarte calma si rationala gaseste solutie logica la tot, pe cand Maria este total altfel, ea este foarte dinamica, acum e aici, acum a disparut, vorbeste si vorbeste, tot timpul are ceva de spus, este o fire rebela, are 3 tatuaje, si parul ei a cunoscut toate culorile posibile si imposibile. A fost model in timpul facultatii. De cand erau mici, Laura era foarte sarguincioasa, invata, invata, iar timpul liber si-l petrecea invatand. Pe cand Maria se ocupa de multe lucruri in acelas timp, nu o vedeai prin casa daca soarele era sus. Pentru ca eram multi in familie, surorile mele au avut diverse job-uri pe timpul verii, mai bine zis Maria a avut, astfel si-a gasit vocatia, incercand multe lucruri. Laura dadea meditatii la pusti rasfatati.
-Ce faci?Cand ai venit? Esti singura? Mama unde e? Bob e inca la gradinita?
Laura incepu sa rada si ma imbratisa din nou.
-Mi-a fost foarte dor de voi. Ma simt bine, mi-am despachetat hainele, am ajuns acum trei ore, mama este la piata cu Claudiu si…
-Claudiu a venit si el??
-Da, si Paul. Face acum baie ca a fost o calatorie lunga. Au peste 2 saptamani examenele si au decis ca mai bine invata acasa, plus ca le era foarte dor de noi… Si ghici cine a venit din Sahara?
-MARIAA!
-Buna El!
In capul scarilor, o tanara cu un par albastru si suvite roz, intr-o salopeta si un tricou multicolor, care lasa sa se vada un bronz ciocolatiu statea cu bratele deschise si cu gura pana la urechi.Am ajuns intr-o secunda la ea in brate. Maria mi-a ales numele si tot ea a insistat ca parintii mei sa ma dea la cursuri de pictura si sculptura. Laura si Maria au avut grija de mine si Stefan, pentru ca parintii mei lucrau foarte mult, aveau fiecare cate doua locuri de munca ca sa poata sa ne tina in scoli, sa plateasca toate cheltuielile, iar noi i-am rasplatit cum am stiut mai bine.
Seara la masa
Ma uit la tatal meu, un barbat de statura medie, brunet, cu ochii verzi si cioc, cum sta mandru in capul mesei. Cum altfel sa fie, cand in dreapta lui sta mama cu Bob, in stanga Laura, care vorbeste cu mama, Maria langa, vorbeste cu Stefan care este in fata ei, dezbat un subiect „delicat” dupa cum l-a etichetat Stefan :”Foametea din 1947”. Stef este pasionat de istorie, face studii si documentare pe diferite subiecte. Invatam in acelasi liceu, toti profesorii ma compara cu el, „cum de el e asa de inteligent si implicat, iar tu, dormi in ultima banca”, nu m-a derenajat niciodata astfel de vorbe, ci m-au facut mandra,Maria imi spunea ca si ea patea la fel cu Laura, dar nu baga in seama, ptr ca stia care ii sunt propriile valori.
Langa Stef sta Caludiu, iar in capul mesei Paul, vorbeste cu tata despre vesnicile pasiuni fotbal si pescuit. Paul a jucat la echipa nationala, 3 ani, dar a renuntat ptr studii. Tata l-a sustinut, chiar daca acolo in sufletul lui i-a parut rau.
Ma uit la Claudiu, el la mine si incepem sa zambim.
-Si.. ce mai face iubirea ta?
-Iubire?
-Nu te preface ca nu stii… stiu eu, ce crezi ca nu mi-a spus Stef?
-Stef!?..Ce a spus?? - ma uit curioasa la el, si el incepe sa chicoteasca. Stef era prea prins in conversatia cu sor’mea. - Deci?...
-Ce?
-Bine!
-Bine ce?
-Totul.. ce vrei sa iti spun? Despre iubirea mea? Tu o stii mai bine!
-Steff!!
-Uhm - dezorientat se uita la mine apoi isi intoarce privirea inapoi la Maria, nici nu s-a atins de mancare.
-Ce i-ai spus lui Ud? Ce iubire?
-Da… - nici nu ma baga in seama, Ud se prapadeste de ras
-Iubirea ta.. PENSULA!.. mi-a spus ca lucrezi la un tablou nou.
-Pensula!... cum de nu mi-am dat seama la ce te referi. – am inceput amandoi sa radem. Lucrez la un tablou nou, dar de fapt nici nu am apucat sa pictez ceva, de fiecare data cand ma pregatesc sa eliberez „Bestia” ea pleaca si eu raman pierduta in fata panzei.
Pentru ca au venit acasa toti, acum impart camera cu Maria si Laura pentru ca a lor camera este acum „atelierul meu”, Paul si Claudiu stau in camera lor, Stefan sta singur in micuta lui camera. Este asa inghesuiala acolo, dar el se simte foarte bine a insistat ca sa ramana acolo, la urma urmei toata viata lui a stat acolo, i-am pictat peretii, Claudiu i-a facut un colaj de hartii pe tavan. Mamei nu ii place sa intre in locul acela, ptr ca nu este loc, iar Stef nu prea se oboseste sa faca ordine, asa ca peste tot sunt hartii, casete video, cabluri si tot felul de lucruri istorice.
Cand am urcat sus Maria si Laura au mers in vechea lor camera.
-uhm… E ceva lumina!
-Da, tata a spart peretele si l-a facut din sticla ca sa am destula lumina.
Geamurile erau deschise ptr ca lucrez cu vopseluri din ulei si se usuca greu, plus ca mirosul este puternic si nu face prea bine. Laura ridica un tablou si il analiza
-Asta e Maria?
-Da! - m-am uitat la reactia Mariei, dar se pare ca nu auzise, era pierduta in cer – ea m-a inspirat. Seamana?
-Mai mult decat crezi.
Tabloul prezenta o fata intr-o rochie lunga, alba.Cand a venit Maria de la facultate, in primul ei an, purta o rochie asemanatoare, parca o vad, pe strada aglomerata din centru cum toate privirile se atintisera asupra ei, emana fericire si energie, nu o deranjau privirile insistente, se obisnuise cu ele, chiar ii placeau.
Ma uit la ea, oare la ce se gandeste?
-Dar noul tablou?
-Poftim? Ah, noul tablou… ei bine, e doar o… o idee.Momentan.
-Maria, El te-a desenat – cu un gest fin ii dirija privirea catre tabloul care acum era rezemat de un scaun.Maria se duse, il ridica si il analiza…
-Asta sunt eu??? – se uita la mine cu o fata serioasa- eu sunt mai draguta.
-Daaaa… ce puteai sa spui si tu acum. Deci, nu iti place??
Maria lasa tabloul jos si se uita la mine –Nţ!
Am ramas incremenita. Maria ma imbratisa…..
-Glumesti?? Imi place la nebunie, nici oglinda nu ma prezinta asa de frumos.
-Of! Chiar am crezut ca nu iti place.Era sa fac un soc!
In pragul usii un obiectiv de camera ne pandea, si 3 baieti galagiosi intrara in camera.
-Acolo e Maria?? – vocea lui Ud a atras atentia tuturor catre tablou.
-Si eu unde sunt?? – Paul incepu sa patineze cu privirea pe toate tablourile.
Dupa ce constata ca nu exista nici un tablou cu el, prinse obiectivul camerei in ambele maini, il indreapa spre el si incepu sa il spuna foarte afectat:
-Vezi, vezi?? Normal ca nu vezi ca nu ai ce, nu e nimic, haide Camera, nu ai tu ce cauta aici, nu suntem bine primiti. Lua camera la subsioara, imita un plans, si se pregati sa iasa.Dar se razgandi, se intoarse si ne filma pe toti cum ramaseseram cu gurile cascate.
-V-am PRINS!... – ii pune camera in mainile lui Stef, apoi vine la mine, ma apuca de umeri si ma puse in fata panzei, imi pune pensula in mana, si incepu sa pozeze – E destula lumina? Dau mai bine din partea asta, sau din asta? Auzi Maria, crezi ca am nevoie de o alta nuanta la par pentru a imi iesi in evidenta ochii mei caprui somnorosi?? Adica mai bine imi zici tu, Laura, ca tu lucrezi in domeniu.
Toata lumea incepu sa rada.
-Cred ca mama ti-a gresit numele, trebuia sa fie Narcis.-Maria isi baga mana in par si clipi de multe ori.
-Ai dreptate, si noi trebuia sa fi fost gemeni, Narcis si Narcisa.- isi apara onoarea Paul.
A fost cea mai scurta si vesela saptamana.Casa a ramas din nou linistita, Paul si Ud s-au intors la facultate in Tokyo, Laura a plecat odata cu ei. Maria a zburat cu primul avion in China, este extrem de curioasa de cultura lor.
Dupa plecarea lor, am mers in camera la mine. Eram singura, Maria a avut grija sa nu ii duc dorul, asa ca mi-a lasat un teanc de poze pe care le-a facut de la ultima noastra intanlire. M-am intins in pat, era asa de mare acum, cand nu mai trebuia sa il impart. In nici 10 minute m-am trezit in taramul viselor, era acelas vis. De doua luni de zile, mi se intampla frecvent sa traiesc aceasi secventa de vis. Defapt nici macar nu o traiesc eu… eu sunt doar un martor… un martor la o scena care ma obsedeaza. Se face ca sunt intr-o padure, nu pot atinge nimic, nu pot sa ma misc, nu vorbesc si nu aud nimic, doar vad… vad cum o fata danseaza pe apa, vad cum luna o imbraca intr-o aura argintie, cum mii de fulgi cad peste ea, fara sa o atinga, fara sa ii atraga atentia. Iar dintr-o data o lumina orbitoare ineaca totul, dupa acel val de gheata, totul este distrus, copacii sunt arsi, lacul este secat, cascada este doar o adunatura de pietre, iar fata… fata nu este. Niciodata nu am reusit sa ajung cu privirea pana la ea ptr ca de fiecare data ma trezeam. Vreau sa o vad, vreau sa stiu cine este defapt aceasta fata, si de ce nu pot sa ii vorbesc.
Asa s-a intamplat si in acea noapte. M-am trezit in miez de noapte si ma indrept spre atelierul meu, privesc pe fereastra, vad luna intr-o aura argintie, deschid fereastra si aprind lumina, ma asez in fata panzei si incep ca arunc culori pe ea. O murdaresc si incerc sa imi amintesc chipul ei, avea parul de un rosu aprins, precum sangele, pielea ii era alba precum zapada, avea ochii inchisi, dansa pe suprafata apei, fara muzica, fara zgomot. O pictez cu lacrimi in coltul ochilor, deoarece o simt trista si indurerata de ceva, acea lumina ma izbeste si in realitate, dar ce sa fie, unde se duce ea, ce face dupa..
“- Cine esti ?
- Ce esti ai? unde fugi... de ce anume fugi...”
- Ce faci la ora asta?
- Mama..- ce m-am speriat – am visat-o din nou.
- Este 1 jumatate, mergi si te culca ca maine ai ore.
- Ma descurc.Noapte buna mami.
- Nu mai stai mult ca ma supar, da?
- Bine, inca putin.
Nu am mai stat mult, nu am avut cum, vreau sa o visez din nou.
“- Te rog, revino-mi in vis!”
Dimineata eram obosita, nu am putut manca, si la toate orele am fost atentionata sa fiu atenta. “Grozav... Asta imi mai trebuia acum, bilet pentru mama.”
Cand am ajuns acasa am lasat biletul me masa, am mers la mine in camera si acolo m-am inchis. M-am intins si am incercat sa adorm “Te rog te rog... vin-o la mine in vis, vorbeste-mi”. Am adormit intr-un final, si ea a venit. A deshis ochii si m-a privit, avea ochii de o culoare argintie si mi-am amintit de luna, a coborat de pe lac, era uda pe talpi nu mi-a vorbit a trecut pe langa mine si eu am urmat-o, stiam ca vrea sa imi arate ceva, am ajuns la o pestera. Era lumina inauntru, mi-a facut semn sa intru. “E doar un vis, nu am ce pati”.
O voce in mintea mea a prins viata “nu e un vis, esti la tine in minte, ai grija sa nu ramai aici... blocata.Ajuta-ma! ”
- “Cine esti?
- Tu m-ai creeat. Tu ma ucizi in fiecare noapte... TU esti ciriminalul pe care il blestemi dimineata de dimineata. TU!
- Dar cum!?
- Ca sa ai ce desena, ca ai de ce mazgali o amarata de panza. Merita sa ma chinui asa?
- Nu vreau sa te omor, nu o fac eu JUR!
- Nici nu ai idee cat de diabolica e mintea ta. Cata ura se ascunde in adancul inimii tale. Daca tu nu te-ai eliberat la timp de anumite frustrari si le-ai stocat acum ai creat un monstru.
- Dar tu cine esti?
- Sunt o victima. Eu sunt ceea ce ai vrut tu sa fii, ceea ce au vrut ai tai sa fii, ceea ce au vrut profesorii si prietenii tai sa fii.
- De ce sa te omor daca esti eu!?
- Nu ai cum altfel sa te descarci, tu vrei sa te eliberezi, tu vrei sa ma eliberezi, dar daca tot ma omori, lasa-ma moarta de ce ma invii la nesfarsit? De ce te joci cu mine si imi iei viata apoi mi-o dai inapoi, doar ca tu sa realizezi cine esti?
- Nu am vrut sa fac asta, sincer nu stiu.
- Intra.
- Ce e inauntru?
- Acolo nu mai ai puteri asupra ta, asupra acestei lumi, nu o asculta, nu esti ea, ea nu este tu, ea este monstru din tine- o voce suava si blanda interveni in dialog, nu am intrat m-a trezit mama brutal.”
Ce e cu tine draga mea?
- Nimic. - era transpirata toata. Cine era ce? Cine e montrsu...fata? Eram mai bulversata acum? Si totusi acea persoana avea dreptate, ea murea mereu, seara de seara.
Mama ma imbratisa si imi da o felie de pizza.
- Ai nevoie si de hrana nu numai de somn.
- Multumesc. - mama era super. Avea biletul in mana, nu mi-a spus absolut nimic. Il mototosete si ma priveste.
- Stii, cand erai mica mereu te trezeai noaptea si plangeai. Aveai cosmaruri cu o lebada pe lac care murea, murea noapte de noapte.
Am tresarit... murea noapte de noapte, deci era tot ea, fata este lebada.
- Ce spuneam despre vis, mama?
- Nu prea multe, erai traumatizata de acel vis, intr-o noapte ai intat in coma, te-am dus la psiholog. Am crezut ca ai scapat de el.
Am intrat in coma, oare am intrat in pestera atunci? Asta inseamna ca a spus adevarul, a doua voce, cred ca ea e adevarata lebada(fata), si ea nu poate iesi din circuit, oare de ce?
- Noaptea trecuta – mama vorbi din nou- dupa ce te-ai dus la somn, am venit sa vad cum te simteai, plangeai in somn, apoi ai zambit, m-am mai linistit, pentru moment. Tatal tau nu a vrut sa te trezim dimineata ca sa mergi la scoala.
- A fost bine la scoala- m-am chinuit sa zambesc.
- Am vazut- mama privi la hartia mototolita, zambi- stii draga mea, cred ca ar fi bine sa mergem din nou la domnul acela, ce zici?
- Nu, voi rezolva in vis.
Nu fu multumita de raspuns, dar nu incerca sa ma convinga.
- Esti mare, te lasam sa iei singura decizii in numele tau. Sunt de acord sa iti asumi responsabilitatea asupra propriilor decizii, dar tine minte, noi nu vom fi aici vesnic, ai putea totusi sa ne lasi sa te ajutam.
- Mama, dar va las sa ma ajutati, numai ca acum nu tine de voi, asta se intampla in mintea mea. Stii cumva de cand am inceput sa visez astea?
- Aveai 5 ani, in vara aceea ai stat la bunica, nu stiu ce s-a intamplat acolo, dar stiu ca atunci cand te-ai intors te comportai mai ciudat. Atunci am inceput sa ne ingrijoram si am vorbit cu bunica, ea a zic ca din ultimele doua zile incepusesi sa te comporti ciudat.
- Adica?
- Mi-a spus ca tu vorbeai singura pe veranda, cand iti citea seara povesti o rugai sa nu faca asta pentru ca EA iti va spune o poveste. Si acasa refuzai povestile, dar nu cred ca te-am auzit vorbind singura decat dupa ce ne-a atentionat. Nici bunica nu a dat importanta, doar a acceptat ca nu mai era nevoie sa iti citeasca, fiind si pentru ea destul de obositor sa iti citeasca la varsta ei. La doua saptamani dupa ce ai venit acasa, bunica a murit. Din noaptea aceea ai inceput sa ai acel cosmar.
- Ce poveste imi citea bunica?
- Nu stiu.
- Mai are oare acea carte?
- Nici asta nu stiu. Nu am mai fost la pe acolo de multisor.
- Putem merge azi?
- Acum!?
- Da. Te rog e important pentru mine.
- Imbracate, mergem cu masina lui tata.
Am intrat in casa, usa scartia si era intuneric in casa, soarele apusese de 10 minute, am aprins becurile in casa. Era ca intr-un film horror. Am inceput sa cant, ca sa nu ma simt singura, mama se uita pe pozele de pe perete si era trista.
Am ajuns in jumatate de ora la casa bunicei. Era asa de trista si de solitara, acolo in varful dealului. Priveam cat de mult timp a trecut de cand nu am mai mers acolo. M-am simtit bine acolo, simteam ca apartin acelui loc, nu mai fusesem acolo de mica, mama avea dreptate, dar totusi eu imi amintesc acele locuri.
- Mama, in ce camera dormeam eu?
- Ultima pe stanga.
Eram pe holul principal si ma gandeam cum ar fi sa iasa cineva din camera, cat de tare pot sa tip sau sa fug? Oare mama ma va auzi?
Cand am intrat in camera indicata de mama, ma simteam ca „acasa”, stiam acea camera, era roz si avea un pat pe care era o papusa mare, cu parul in bucle bonde si in rochie de matase rosie.
Pe masa era o carte de poveste. Era ceea ce cautam. Avea o coperta albastra si scria cu auriu autorul si titulul cartii, si era ilustate fel de fel de personaje, printre care si o lebada pe un lac.
Am stins lumina si m-am intors la mama mea.
- Mergem?
- Da.
- Te simti bine mama ?
- Da. Imi aminteam de copilarie si de adolescenta.
Abia asteptam sa ajung acasa, cand am intrat am urcat rapid scarile, nu am dat drumul la carte tot drumul, nu am vorbit cu mama si nici cu tata sau Bogdan cand am intrat in casa, era sa il daram pe Stef cand urcam asa de grabita scarile. Nu mi-a spus nimic, nici nu m-a privit, era prea fascinat de cartea lui ca sa ma mai intrebe de sanatate.
„- In sfarsit, te-am gasit.”
Am intrat la mine in atelier, am incuiat usa, apoi m-am razgandit, stiam ca nu va urca nimeni de la mine din casa in acea camera, mai ales acum cand stiau ca am nevoie de spatiu, de intimitate si de timp ca sa pot sa ma eliberez de aceasta „fatoma” a trecutului.
Am deschis cartea la cuprins, am cautat povestea cu lebada si am citit-o de multe ori, apoi am inchis ochii, m-am rezemat de un perete, si m-am scufundat in vis, asteptam intanlirea. Imediat ca am pasit in lumea lor am vazut-o dansand, era acolo, singura si muta. Ma privi, nu avea aceasi privire glaciara, acum era mai blanda, m-a prins de mana si m-a invartit, mi-a dat drumul si ma chemat dupa ea in pasi de dans. Eu nu am dansat doar am mers in urma ei, ca sa ajung in acelas loc unde ma dus si in dupa amiaza ce trecu. In pestera era lumina, cand am ajuns acolo privirea fetei s-a schimbat, era din nou rece si nu ma-i dansa, avea vocea grava si ma privea obsesiv. Stiam ca nu e EA, ca era altcineva. Mi-a inundat mintea cu vocea lui sau a ei, nu stiu cum sa ii spun, cred ca o voi numi in adevaratul cuvant BESTIE!
- Ai fost acolo!
- Unde?
- Nu te fa ca nu stii... eu am vazut tot. Eu vad Tot.
- Cum?
- Eu sunt Tu, ce nu ai inteles?
- Nu, nu esti.
- Ba da. Eu vad prin ochii tai, traiesc prin tine.
- Ce vrei de la mine?
- Viata.
- De ce? Daca mor eu mori si tu, definitiv.
- Da, ma eliberez. Ai citit povestea?
- Da.
- de ce?
- De curiozitate.
Devenea mai agresiv, se apropie de mine, m-am speriat si am vrut sa fug, dar parca inghetasem.. „ E visul meu, cat timp nu esti in pestera esti in regula. Aminteste-ti cum moare bestia in poveste? Cum? Stiu.”
M-am apropiat de el si i-am zambit.
- Ma vrei? Vin-o dupa mine.
Am inceput sa alerg si el la fel, alerga mai repede ca mine, „inca putin, inca putin.” M-am oprit si m-am dat un pas in lateral, dupa care am alergat inapoi, el dupa mine, era la cu putin in urma mea, si deodata m-am pus ghemuita jos, el nu a mai apucat sa se opreasca asa ca s-a impiedicat de mine si a intrat in pestera. Tot ce s-a auzit a fost un urlet de durere.
- Clasic.
- Multumesc! - In spatele meu era fata- M-ai eliberat.
M-am trezit, era intuneric bezna afara, mi-am scos telefonul din buzunar 3:25 ... 2 apeluri pierdute si 3 mesaje. Le-am ignorat.
- Nu acum.
M-am ridicat si am pus o panza noua, am desenat lacul, am desenat luna, am desenat... o fata plina de gratie, care se inalta la cer inconjurata de pene albe care erau in cadere, iar umbra ei in apa... o lebada. Era libera... acum era libera sa faca ce vrea. Oare ce isi dorea cel mai mult?
„Sa zbor in pasi de dans!.....”
