Cum să nu porţi o conversaţie cu Melancolia pe o melodie aşa de calmă ca aceasta.... te face să te simţi ca un fulg pe suprafaţa unei mări tulburi, la un răsărit,într-o dimineaţă de toamnă târzie...tot acest peisaj inchis intr-o clepsidră răsturnată...cu sentimentele arse de remuşcări, cu vise...şi speranţe..cu dorinţele legate de aţa unui balon, lăsat în voia sorţii!

De ce este aşa de uşor să iei decizii greşite?

Cum se face că oamenii sunt aşa de superficiali?

De ce ne pierdem timpul cu aparenţe şi nu avem răbdarea necesară să ajungem să ştiim toate detaliile??

De ce ne complicăm?.... Nu apreciem niciodata ce avem, mereu râvnim la ce are altul!